Constat cu tristete ca in Romania au luat o amploare deosebita pariurile si jocurile de noroc. Sunt tot mai dese cazinourile, salile de jocuri, casele de pariuri, loteriile... si altele de acest gen. Niste iaduri tulburatoare a caror seva si putere are la baza slabiciuni umane si neputinte. Toata lumea pariaza ca stie, pariaza ca va castiga, pariaza ca a inteles jocul. Jocul esti chiar tu, iar in joc este sufletul tau. Tu risti cu buna stiinta sa pierzi. Totul e o loterie, un vis nebun de imbogatire rapida si fara efort, o himera dupa care multi alearga.
"Noroc" sta pe buzele tuturor. Castigul, aprinzatorul de patimi, imediat devine un magnet ce teleghideaza vointa omului spre pierzare. A devenit scopul principal al vietii care promite bunastarea. E ca un borcan cu miere in jurul caruia se aduna roiul dorintelor si nazuintelor multora, deoarece totul se reduce la "a avea". Iar daca nu avem, suntem nefericiti. Uneori e chiar trist si nu e deloc de condamnat. E greu sa traiesti in lipsuri, sa te framanti ca nu ai ce pune pe masa sau ca nu ai cum sa-i asiguri copilului tau un trai decent.
Problema este atunci cand ai de toate si nimic nu te satura, cand zilnic pretentiile tale cresc, cand vrei, si vrei intruna, iar nemultumirea ta creste direct proportional cu avutul tau. Teoretic, bogatia ar trebui sa aduca pace, insa de cele mai multe ori ea aduce neliniste, grija si nefericire. Lacomia ne-a intunecat mintile, ne-a dezumanizat. Toti am fost creati cu o fire buna, caci suntem fii ai lui Dumnezeu, care ne-a facut buni, dupa chipul si asemanarea Sa. Asa cum un pom face toate roadele la fel, asa si noi, fii ai aceluiasi creator, suntem la fel. Ca am ajuns bubosi si viermanosi pe parcurs este doar pentru ca am imbratisat pacatul, ni l-am impropiat si l-am facut parte a firii noastre. Am dezertat din Lumina si ne-am dus spre umbra, chiar in intuneric. Ne-am facut prin voia noastra libera fiii Celui cazut din Lumina cea de Sus.
Pofta de avutie usor dobandita este radacina multor patimi. Oameni dominati de pacat cauta calea usoara spre succes. Putin de aici, putin de dincolo, mai o fenta, mai o teapa, inselaciuni, minciuni, un pariu, o alba-neagra si gata. "Binele" s-a instalat! Un bine insulator, care ucide sufletul, un vierme ascuns in inima ce creste neincetat. Viciul devine stapanul omului si inlantuieste pana la epuizare. Stoarce pana la ultima picatura. Cu radacini solide in inima, creste si stapaneste intreaga fiinta. Omul isi pierde libertatea. Cazinourile, salile de jocuri, casele de pariuri au devenit inchisorile a mii de suflete. Dorinta de imbogatire a pus catuse grele pe vointa omului. Biruiti de rau, oamenii se fac tot mai rai, uitand de dragoste, blandete, rabdare, dreptate, pace... etc. Robii viciilor acestei lumi au uitat ca bogatia sta cu adevarat in fapte bune, in iubire si in intelepciune. Si avertizeaza Mantuitorul: Unde este comoara ta, acolo este si inima ta (Matei 6, 12), dar surzii lumii nu aud. Orbiti de castig, nu vad Lumina.
vineri, 28 aprilie 2017
vineri, 7 aprilie 2017
Sfintii - prietenii, ocrotitorii si invatatorii copiilor nostri
Am inventat pentru copiii nostri fel de fel de personaje fantasmagorice cu puteri miraculoase. Asistam la rescrierea povestilor si a basmelor in concordanta cu noile pretentii ale pietei. Fat Frumos calare pe cal alb s-a demodat, iar Alba-ca-zapada si Cenusareasa nu mai sunt fetele simple, oneste si harnice care pun osul la treaba la nevoie si care se indragostesc de print la prima vedere. Acum se promoveaza personajele puternice, independente, versate, razboinice, dominante, care rezolva orice problema cu mare usurinta. Personaje lipsite de bunatate, inocenta, puritate, naivitate, dar care au intocmai atributele diavolului.
Acestea alimenteaza o conceptie total straina de realitate, dar induc notiunea de mentalitate moderna. Adultii contureaza, modeleaza si influenteaza comportamentul copiilor. E primejdios a lasa educatia la voia intamplarii sau la cheremul societatii. Dupa o copilarie petrecuta intre confuzie si imoralitate, lipsita de afectiunea parinteasca, adolescentul are toate sansele sa devina sclavul retelelor de socializare. In era digitala, valorile sunt complet rasturnate. Adesea, agresivitatea se traduce prin personalitate puternica, un must have al zilelor noastre. Copiii nu mai stiu de sfanta simplitate, deoarece parintii nu mai cred in simplitate. Copiii nu mai stiu de Dumnezeu, deoarece parintii nu-si mai gasesc mangaierea in Hristos. Datoria de a creste copilul in Adevar este o binecuvantare salvatoare, insa ceata lumii ne-a acoperit intru totul ochii si am orbit trupeste si sufleteste. Nu vedem cu ochii si nu simtim cu inima dincolo de scena lumii pe care noi insine am ajuns marionete. Jucam rolul principal in drama globala, care inghite suflete. Suntem actori de Oscar in goana dupa un loc fruntas in infern.
Am pierdut de mult masura Cerului si ne perpelim ca pestii pe uscat pentru un loc in iad, tinand cu orice pret sa-i tragem jos si pe copiii nostri. Ii taram dupa noi pentru ca nu mai stim directia in care trebuie sa-i ducem. Daca reperul nostru ar fi Dumnezeu, iar Sfanta Scriptura ar fi permanent ghidul vietii noastre am sti: Si aduceau la El copii, ca sa-Si puna mainile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, vazand, S-a mahnit si le-a zis: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu. Hristos este mereu directia, El este Calea, Adevarul si Viata, El e Lumina Lumii, pe care ar trebui sa o urmam cu orice pret. El e modelul suprem. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Sfintii sunt mereu modele de urmat pentru noi si mai ales pentru copii. Ei sunt ocrotitorii reali, prietenii si invatatorii copiilor. De ce nu putem sa ne scolim din sinaxare?
De ce tot inventam povesti cu supereroi si printese cand adevaratii eroi ai lumii acesteia sunt sfintii? Ei cu adevarat au biruit lumea si salveaza pe multi care indraznesc si le cer ajutorul. Citeam in vietile sfintilor intamplari minunate care ar putea bucura si educa in cel mai placut mod. Invataminte sfinte, utile la orice varsta, surse nesfarsite de emotii. De exemplu, aceasta istorioara din viata Sfantului Gherasim de la Iordan: Aflam ca intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin. Sfantul Gherasim ii scoate spinul si din acel moment leul nu-l mai paraseste pe Cuvios, il urmeaza pretutindeni, ca un adevarat ucenic. In acel timp, la manastire, Parintii aveau un catar cu ajutorul caruia aduceau apa de la raul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa il pazeasca pe catar. Leul indeplinea cu bucurie aceasta sarcina. Insa, intr-o zi, leul s-a departat cam mult de catar si a adormit. Cativa negustori, trecand cu o caravana de camile pe acolo si vazand catarul singur, l-au luat si si-au continuat drumul. Cuviosul Gherasim, vazand ca lipseste de la manastire catarul si crezand ca leul l-a mancat, i-a spus acestuia: "Lucrul pe care il facea catarul il vei face tu, slujind trebuintele manastirii“. Si leul s-a facut de indata ascultator si cara zi de zi apa de la Iordan pentru manastire.
Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise.
Si nu numai cuviosii ajunsi la varsta intelepciunii pot fi exemple pilduitoare. Unii sfinti din pruncie au aratat dragoste de Dumnezeu si au raspuns chemarii Lui in cel mai inocent si sincer mod. Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, Sfanta Filofteia de la Curtea de Arges si multi altii. Eu indragesc foarte tare o povestioara din viata Sfantului Onufrie, pe care o gasesc numai buna de impartasit celor mici. Fiu de imparat dus la manastire din frageda pruncie. La varsta de sapte anisori, adeseori se ducea la trapeza si, cerand cate o bucatica de paine, se ducea in tinda bisericii, unde era zugravita icoana Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, care tinea pe mainile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoana, fiind fara de rautate si cu nestiinta sfanta, vorbea ca si cu un viu cu Pruncul Hristos zugravit pe icoana si graia astfel: „Şi Tu esti mic precum sunt si eu, insa eu ma duc la trapeza, cer paine la trapezar si mananc, iar Tu nu mananci niciodata. Pentru ce te chinuiesti asa, nemancand nimic? Iata, primeste partea mea si mananca. Iar pruncul Hristos Cel inchipuit pe icoana, ca şi cum ar fi fost viu, intindea manuta Sa si lua painea din mainile lui Onufrie, care il vedea pe El ca si cum o manca.
O minune ca aceasta facandu-se nu o data, nici de doua ori, ci de multe ori, si trapezarul vazand pe prunc luand painea adeseori a inceput a-l pandi sa vada ce face cu painea si unde o duce. Deci, vazandu-l ducandu-se cu painea la biserica, a mers dupa dansul mai de departe si, ajungand la usa tindei, a vazut facandu-se minunea cea mai sus aratata si s-a inspaimantat foarte. Dupa aceea, ducandu-se, a vestit Avvei si tuturor celorlalti monahi mai sporiti in fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-au inspaimantat cu totul.
Atunci Avva a invatat pe trapezar astfel: Cand pruncul Onufrie va mai cere paine de la tine, sa nu-i dai, ci sa-i zici: Du-te de cere paine de la Acela Caruia i-ai dat de multe ori". Iar trapezarul, ascultand pe Avva, a facut asa precum i-a poruncit. Deci, dimineata, venind Onufrie si cerand paine dupa obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: „Du-te de cere paine de la Acela Caruia tu i-ai tot dat de multe ori. Deci pruncul, fiind flamand, s-a dus plangand catre icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a zis catre Pruncul Hristos, Cel inchipuit pe icoana: Trapezarul nu voieste sa-mi dea paine de la el, si-mi este foame; da-mi Tu de la Tine, ca si eu Ti-am dat de multe ori! Si indata Pruncul Hristos i-a dat o paine mare, frumoasa, curata, alba ca zapada si calda. Painea era atat de mare, incat abia putea sa o duca pruncul cel de sapte ani... Iar Avva, minunandu-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toti monahii si le-a aratat acea paine minunata.
Sunt doar cateva exemple minunate pe care le indragesc, insa sinaxarul e plin de sfinti a caror vieti sunt extrem de placute si de mare trebuinta copiilor. Daca noi am rasfoi macar din cand in cand Vietile Sfintilor, am gasi lucruri interesante, care, pictate pe tablita inimii, vor folosi traiului de zi cu zi. Semanate in ogorul curat al sufletului, acestea vor rodi multime de fapte bune si ganduri frumoase, pe care spinii si palamida lumii nu-i vor putea inabusi. Daca oglinda sufletului e curata, primeste deplin lumina Cerului, iar reflexia ar fi pe masura.
Culegem ce semanam si din pacate de multe ori semanam prost. Puterea, concurenta, lacomia nu vor genera niciodata stabilitate si bunatate. Cultivare "eu"-lui dusa la extrem aduce cu sine nevoia acuta de afirmare si de indreptatire. Sfintii au ajuns sfinti datorita smerenie. Aceasta inalta cel mai mult pe om. Sfintii savarseau cu adevarat minuni si savarsesc si astazi pentru oricine cere ajutorul.
Au vindecat si inviat oameni, au mers pe ape si prin foc, au imblanzit animale, si cate si mai cate, insa niciodata nu s-au mandrit cu darul lor. Cei mai multi au trait in simplitate si saracie desavarsita. Sfantul Ilie a fost hranit de un corb, Sfanta Teodora de la Sihla nu avea nici macar haine si era hranita de pasari, iar Sfantul Dimitrie a renuntat la un papuc mergand vreme de trei ani descult, dupa ce din greseala a calcat intr-un cuib de pasare si a omorat puisorii. Stim ca preferatul copiilor este Sfantul Nicolae, insa si ceilalti pot fi indragiti de acestia daca noi stim sa le facem cunoscute vietile lor. Suntem datori sa-i pregatim pentru a fi buni crestini pentru ca i-am botezat. I-am incredintat Cerului inca de la inceputul vietii lor si suntem datori sa cultivam si sa facem sa rodeasca in inimile lor credinta. Trebuie sa-i pregatim de mici, iar acesti soldatei inzestrati duhovniceste vor sti mai apoi cum sa se raporteze la lume, la cele materiale si la semeni.
Acestea alimenteaza o conceptie total straina de realitate, dar induc notiunea de mentalitate moderna. Adultii contureaza, modeleaza si influenteaza comportamentul copiilor. E primejdios a lasa educatia la voia intamplarii sau la cheremul societatii. Dupa o copilarie petrecuta intre confuzie si imoralitate, lipsita de afectiunea parinteasca, adolescentul are toate sansele sa devina sclavul retelelor de socializare. In era digitala, valorile sunt complet rasturnate. Adesea, agresivitatea se traduce prin personalitate puternica, un must have al zilelor noastre. Copiii nu mai stiu de sfanta simplitate, deoarece parintii nu mai cred in simplitate. Copiii nu mai stiu de Dumnezeu, deoarece parintii nu-si mai gasesc mangaierea in Hristos. Datoria de a creste copilul in Adevar este o binecuvantare salvatoare, insa ceata lumii ne-a acoperit intru totul ochii si am orbit trupeste si sufleteste. Nu vedem cu ochii si nu simtim cu inima dincolo de scena lumii pe care noi insine am ajuns marionete. Jucam rolul principal in drama globala, care inghite suflete. Suntem actori de Oscar in goana dupa un loc fruntas in infern.
Am pierdut de mult masura Cerului si ne perpelim ca pestii pe uscat pentru un loc in iad, tinand cu orice pret sa-i tragem jos si pe copiii nostri. Ii taram dupa noi pentru ca nu mai stim directia in care trebuie sa-i ducem. Daca reperul nostru ar fi Dumnezeu, iar Sfanta Scriptura ar fi permanent ghidul vietii noastre am sti: Si aduceau la El copii, ca sa-Si puna mainile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, vazand, S-a mahnit si le-a zis: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu. Hristos este mereu directia, El este Calea, Adevarul si Viata, El e Lumina Lumii, pe care ar trebui sa o urmam cu orice pret. El e modelul suprem. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Sfintii sunt mereu modele de urmat pentru noi si mai ales pentru copii. Ei sunt ocrotitorii reali, prietenii si invatatorii copiilor. De ce nu putem sa ne scolim din sinaxare?
De ce tot inventam povesti cu supereroi si printese cand adevaratii eroi ai lumii acesteia sunt sfintii? Ei cu adevarat au biruit lumea si salveaza pe multi care indraznesc si le cer ajutorul. Citeam in vietile sfintilor intamplari minunate care ar putea bucura si educa in cel mai placut mod. Invataminte sfinte, utile la orice varsta, surse nesfarsite de emotii. De exemplu, aceasta istorioara din viata Sfantului Gherasim de la Iordan: Aflam ca intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin. Sfantul Gherasim ii scoate spinul si din acel moment leul nu-l mai paraseste pe Cuvios, il urmeaza pretutindeni, ca un adevarat ucenic. In acel timp, la manastire, Parintii aveau un catar cu ajutorul caruia aduceau apa de la raul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa il pazeasca pe catar. Leul indeplinea cu bucurie aceasta sarcina. Insa, intr-o zi, leul s-a departat cam mult de catar si a adormit. Cativa negustori, trecand cu o caravana de camile pe acolo si vazand catarul singur, l-au luat si si-au continuat drumul. Cuviosul Gherasim, vazand ca lipseste de la manastire catarul si crezand ca leul l-a mancat, i-a spus acestuia: "Lucrul pe care il facea catarul il vei face tu, slujind trebuintele manastirii“. Si leul s-a facut de indata ascultator si cara zi de zi apa de la Iordan pentru manastire.
Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise.
Si nu numai cuviosii ajunsi la varsta intelepciunii pot fi exemple pilduitoare. Unii sfinti din pruncie au aratat dragoste de Dumnezeu si au raspuns chemarii Lui in cel mai inocent si sincer mod. Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, Sfanta Filofteia de la Curtea de Arges si multi altii. Eu indragesc foarte tare o povestioara din viata Sfantului Onufrie, pe care o gasesc numai buna de impartasit celor mici. Fiu de imparat dus la manastire din frageda pruncie. La varsta de sapte anisori, adeseori se ducea la trapeza si, cerand cate o bucatica de paine, se ducea in tinda bisericii, unde era zugravita icoana Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, care tinea pe mainile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoana, fiind fara de rautate si cu nestiinta sfanta, vorbea ca si cu un viu cu Pruncul Hristos zugravit pe icoana si graia astfel: „Şi Tu esti mic precum sunt si eu, insa eu ma duc la trapeza, cer paine la trapezar si mananc, iar Tu nu mananci niciodata. Pentru ce te chinuiesti asa, nemancand nimic? Iata, primeste partea mea si mananca. Iar pruncul Hristos Cel inchipuit pe icoana, ca şi cum ar fi fost viu, intindea manuta Sa si lua painea din mainile lui Onufrie, care il vedea pe El ca si cum o manca.
O minune ca aceasta facandu-se nu o data, nici de doua ori, ci de multe ori, si trapezarul vazand pe prunc luand painea adeseori a inceput a-l pandi sa vada ce face cu painea si unde o duce. Deci, vazandu-l ducandu-se cu painea la biserica, a mers dupa dansul mai de departe si, ajungand la usa tindei, a vazut facandu-se minunea cea mai sus aratata si s-a inspaimantat foarte. Dupa aceea, ducandu-se, a vestit Avvei si tuturor celorlalti monahi mai sporiti in fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-au inspaimantat cu totul.
Atunci Avva a invatat pe trapezar astfel: Cand pruncul Onufrie va mai cere paine de la tine, sa nu-i dai, ci sa-i zici: Du-te de cere paine de la Acela Caruia i-ai dat de multe ori". Iar trapezarul, ascultand pe Avva, a facut asa precum i-a poruncit. Deci, dimineata, venind Onufrie si cerand paine dupa obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: „Du-te de cere paine de la Acela Caruia tu i-ai tot dat de multe ori. Deci pruncul, fiind flamand, s-a dus plangand catre icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a zis catre Pruncul Hristos, Cel inchipuit pe icoana: Trapezarul nu voieste sa-mi dea paine de la el, si-mi este foame; da-mi Tu de la Tine, ca si eu Ti-am dat de multe ori! Si indata Pruncul Hristos i-a dat o paine mare, frumoasa, curata, alba ca zapada si calda. Painea era atat de mare, incat abia putea sa o duca pruncul cel de sapte ani... Iar Avva, minunandu-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toti monahii si le-a aratat acea paine minunata.
Sunt doar cateva exemple minunate pe care le indragesc, insa sinaxarul e plin de sfinti a caror vieti sunt extrem de placute si de mare trebuinta copiilor. Daca noi am rasfoi macar din cand in cand Vietile Sfintilor, am gasi lucruri interesante, care, pictate pe tablita inimii, vor folosi traiului de zi cu zi. Semanate in ogorul curat al sufletului, acestea vor rodi multime de fapte bune si ganduri frumoase, pe care spinii si palamida lumii nu-i vor putea inabusi. Daca oglinda sufletului e curata, primeste deplin lumina Cerului, iar reflexia ar fi pe masura.
Culegem ce semanam si din pacate de multe ori semanam prost. Puterea, concurenta, lacomia nu vor genera niciodata stabilitate si bunatate. Cultivare "eu"-lui dusa la extrem aduce cu sine nevoia acuta de afirmare si de indreptatire. Sfintii au ajuns sfinti datorita smerenie. Aceasta inalta cel mai mult pe om. Sfintii savarseau cu adevarat minuni si savarsesc si astazi pentru oricine cere ajutorul.
Au vindecat si inviat oameni, au mers pe ape si prin foc, au imblanzit animale, si cate si mai cate, insa niciodata nu s-au mandrit cu darul lor. Cei mai multi au trait in simplitate si saracie desavarsita. Sfantul Ilie a fost hranit de un corb, Sfanta Teodora de la Sihla nu avea nici macar haine si era hranita de pasari, iar Sfantul Dimitrie a renuntat la un papuc mergand vreme de trei ani descult, dupa ce din greseala a calcat intr-un cuib de pasare si a omorat puisorii. Stim ca preferatul copiilor este Sfantul Nicolae, insa si ceilalti pot fi indragiti de acestia daca noi stim sa le facem cunoscute vietile lor. Suntem datori sa-i pregatim pentru a fi buni crestini pentru ca i-am botezat. I-am incredintat Cerului inca de la inceputul vietii lor si suntem datori sa cultivam si sa facem sa rodeasca in inimile lor credinta. Trebuie sa-i pregatim de mici, iar acesti soldatei inzestrati duhovniceste vor sti mai apoi cum sa se raporteze la lume, la cele materiale si la semeni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)